The Fishbowl

Between now and then

2011-12-20T12:00:00.000+02:00

Ce s-a intamplat cu noi? Cum am ajuns aici? Ce aveam noi, pe 5 septembrie 2009 si am pierdut pana acum? Sincer, nu cred ca am pierdut nimic. Cred doar ca ne-am iubit prea mult, ca am vrut totul de la celalalt si nu era niciunul din noi pregatit pentru asta. Si inca ne iubim, poate nu la fel de intens ca atunci, dar mult mai intens decat am iubit vreodata pe cineva. Ma simt sfasiat in momentul asta si stiu ca si tu. Si ce nu pot sa inteleg (si nici tu) e de ce creierul meu simte ca nu se mai poate cand inima vrea sa mearga mai departe...Imi pare rau pentru tot, dar daca as sti cum sa fac astfel incat totul sa fie ca la Sighisoara, nici nu m-as gandi de 2 ori. You truly are, the love of my life

Halo and wings

2010-08-25T23:05:00.002+03:00

Mai tii minte diminetile? Cand veneam batut de soare si adormit la tine iar tu imi deschideai timida usa, ascunsa in spatele unui prosop care nu acoperea intotdeauna tot iar eu te sarutam si ma duceam repede sa beau ceva? Apoi tu ma asteptai pe canapea iar eu scoteam din geanta o ciocolata cu martipan sau neagra sau bomboane (o sa vina si vata de zahar). Iti straluceau ochii iar eu nu te lasam sa te bucuri de mica ta surpriza pentru ca buzele tale erau deja dulci, un pic acrisoare, cum imi place mie. Seamana cu diminetile lenese de pe malul marii, pline de cearceafuri si cafea. See, this is true love.

Dar pranzurile calduroase si transpirate pe care le petreceam in aer conditionat incat raceam amandoi cate 2 saptamani, alternativ? Comandam mancare buna si ne certam pe ultimele bucati desi fiecare voia ca celalalt sa se bucure de ele. Iar inainte, dupa sau chiar in acest timp cateodata ne bucuram unul de celalalt mai mult decat am fi putut sa ne bucuram de orice altceva. Imi aduc aminte de zilele in care ne trezeam dupa miezul zilei, imbratisati (sau daca nu eram imbratisati te uitai urat la mine ca nu am dormit asa si te ghemuiai in jurul meu repede). See, this is true love.

Dupa amiezile castigate (nu consider ca am pierdut vreodata timpul cu tine) cu o cafea sau o limonada in mana iti spun ceva? Dezbateam vietile nostre, vietile prietenilor nostri, vietile altora sau chiar viata fara sa ne dam seama cand trece timpul, cine trece pe langa noi (mai remarcai uneori cate o pereche de pantofi cu toc) sau de ce ne-am oprit fix in acel loc. Tot ce stiu ca era mai mult decat frumos, ca nu aveam cum sa ne plictisim (unul de altul in niciun caz) si ca nu voiam sa se mai termine (ceea ce se intampla inevitabil cand te sunau ai tai). Cu acest decor se potriveau niste pizze, o portie de hamsii sau pui Shangai cu orez. See, this is true love.

De noptile mult prea scurte, care erau cateodata chiar dimineti, sunt sigur ca iti amintesti. Nu ai cum sa uiti ploaia, scrumiera, camasile, soaptele si fiecare asternut in care am adormit vreodata impreuna. Noptile in care nu conta ca dormeam, ne durea cate ceva, ne jucam, ne iubeam, mancam popcorn sau ne uitam la filme, conta doar ca eram acolo impreuna. Iar muzica, nisipul, romul cu cola si bancile de lemn erau acolo doar ca sa ne distraga atentia ca sa nu ne coplesim unul pe celalalt. See, this is true love.

Stai, de ce vorbesc la trecut cand am reusit sa facem din asta o arta? Dupa cum ti-am spus mai demult: "this is not the end, this is the beginning!"

Audio

The more you feel the less you know

2010-04-02T00:13:00.003+03:00

Cand ma gandesc la primul sarut, la prima data cand ne-am tinut de mana sau cand am dormit impreuna prima oara, totul parca s-a intamplat saptamana trecuta. Si intotdeauna era soare, era vara si nu aveam nicio grija. Nu ne gandeam la nimic. Pe urma, imi amintesc toate diminetile cu voci adormite la telefon, toate serile in care ne trimiteam la culcare si toate momentele in care tot ce faceam era sa ne sorbim din priviri.

La inceput nici nu ma gandeam atunci ca va fi asa. Nici cel mai bun economist, sau matematician sau mama omida nu ar fi putut banui ca vom ajunge impreuna aici. Si e atat de frumos. Ne iubim ca nebunii, ne iubim ca in prima zi, ne iubim ca in ultima zi, ne iubim ca si cum nimic altceva nu mai conteaza. Si nici nu vreau sa conteze.

Daca voi pescui pestisorul de aur, asta ii voi cere. Celelalte doua dorinte ti le dau tie. Am plecat sa-mi pregatesc undita.

Live my life with the Lullaby

2010-03-08T01:39:00.003+02:00

A trebuit sa parcurg 6000 de kilometri, sa pierd 24 de ore asteptand diverse mijloace de transport si sa renunt la unele dintre cele mai importante parti din viata mea ca sa ajung sa te iubesc atat de mult. As fi reusit altfel, daca nu as fi inchis ochii si as fi sarit? Probabil ca nu. Asta este si intreg farmecul, ca lucrurile nu sunt simple si le pretuim mai mult. Fiecare amintire se deruleaza in timp real, mirosul tau ma insoteste mutle saptamani iar pentru orice poza cu tine am in cap filmul evenimentelor din jurul acelei poze.

Invata-ma sa le am pe toate. Stiu ca nu merit dar vreau mar sa incerc. Invata-ma sa gatesc, sa las capacul al wc, sa castig un pic mai mult ca tine, sa imi cumpar geamuri mari pana in podea, sa am asternuturi inchise pe care sa le curat in fiecare dimineata. Spune-mi cum pot sa le adun pe toate intr-un borcan si sa le tin cu mine pana cand borcanul va fi destul de mare incat intri si tu in el. Sau tu destul de mica. O sa-l tin in buzunarul de la blugi, ca sa pot sa ma uit doar eu la el. Iti multumesc ca ma lasi sa fiu egoist.

Da-mi macar un indiciu, o sa ma descurc eu de acolo...

Ziua in care am devenit copil

2010-02-24T01:06:00.002+02:00

Da.Astazi este ziua in care am devenit copil. Gata, s-a terminat cu maturitatea, cu pubertatea, cu varsta, in sfarsit am ajuns si eu copil. Multi nici macar nu ajung pana aici, altii sunt considerati nebuni pentru ca devin astfel, dar eu ma consider norocos. Acest sfarsit mohorat de februarie marcheaza momentul in care incep sa ma bucur de viata.

Dupa cum scria o reclama veche de la McDonald's, am lasat in urma grijile, problemele, laptopul, frustrarile, telefoanele, calendarul, banii. Am mai pastrat un bilet de avion. De azi inainte incep sa rad, sa fiu fericit, sa zambesc, sa spun glume, sa ma joc. Da, cel mai mult o sa ma joc cu tine. O sa beau mult lapte si o sa colectionez barcute si cutiute din carton. Si dintre toate cel mai mult, o sa te iubesc. Pentru ca sunt doar un copil, atat stiu sa fac si nu ma mai intereseaza altceva.

Iar toate astea, numai datorita tie...

Ingredientele pentru o seara perfecta

2010-01-24T01:35:00.002+02:00

Instructiuni:
    Ce e bine de stiut de la inceput e ca oricat ai incerca, nu poti trai de doua ori aceeasi seara perfecta. Chiar daca ai aceleasi ingrediente, aceleasi persoane si esti in aceleasi locuri, lucrurile vor fi complet diferite. Poate nici sa nu mai fie o seara atat de buna, acesta este riscul pana la urma.

Ingrediente:
o noapte alba
un concert
o ploaie torentiala
cafea si tigari
Silet-Disco
cativa prieteni
haine ude
un pat
multa multa dragoste

Mod de preparare:
    Se iau doua persoane si se trimit la un concert spre mijlocul dupa-amiezii. Se lasa acolo sa astepte, sa bea bere, sa manance mici si sa asculte muzica din ce in ce mai energica. Dupa cateva ore, cand au ajuns prafuite, obosite si transpirate, se trimit intr-un cort in care vor dansa cu niste casti pe urechi impreuna cu cativa prieteni. Se toarna imbratisari peste si se adauga cateva saruturi. Se amesteca bine. Dupa 2 ore, cele doua persoane se scot din cort si se baga intr-o casa, dupa ce au fost trecute, timp de 15 minute, printr-o ploaie torentiala. Se usuca si se scutura bine. Acum se presara dragostea putin cate putin, ca sa dureze cateva ore. In jurul rasaritului se adauga o ceasca de cafea si putin tutun pentru cei ce doresc ceva picant. La final, se aseaza pe pat si se lasa mult prea putine ore decat ar fi nevoie.

Mod de servire:
    De obicei se serveste in portii de 2 persoane, impreuna cu o portie serioasa de gadilaturi, cazaturi din pat, glume, palme si mangaieri. Se poate servi si cald, pe malul marii, rece, inconjurat de zapada sau la temperatura camerei, la inceputul toamnei.

Acum 9 luni am intalnit prima mea specie pe cale de disparitie

2010-01-06T19:38:00.003+02:00

    Era o seara de martie. Am ajuns, dupa multe ocolisuri, la Casa Studentilor pentru un concert al celor trei Mircea. Intr-una din pauze, a aparut si ea, mai aranjata si mai fermecatoare decat o stiam. Dintotdeauna am zarit, doar privind-o, faptul ca ascundea inauntru lucruri pe care multa lume si le cauta toata viata si nu le gaseste. Auzisem de ea cu mult timp inainte si chiar ma intalnisem cu ea de cateva ori, intamplator sau dimpotriva. De fiecare data totul era placut, ca intre vechi prieteni, vorbeam despre scoala, despre fotografie dar parca lucrurile nu puteau urca mai sus. Abia peste 309 zile am aflat, de fapt, cat putea urca totul.

    Pentru a-mi da seama ca este pe cale de disparitie a trebuit sa trec printr-un ritual initiatic lung. A inceput cu o bucata de hartie si un drum printr-o noapte friguroasa si singuratica dar in care amandoi ne simteam mai apropiati unul de altul cu fiecare pas. Putin cate putin, ne-am observat fiecare in habitatul nostru natural. Fara sa ne dam seama, cu fiecare minut care trecea, aflam cate ceva unul despre celalalt, uneori chiar si involuntar. Din ritual mai facea parte o cafea cu aroma irish servita pe niste scaune de rafie, o masa cu doua scaune in spatele unor obloane foarte friguroase, o terasa de vara in care mi-am aranjat un live band pentru o viitoare nunta si cea mai calduroasa strangere de mana. Parcurile, cafenelele, barcutele, pauzele au trecut pe langa noi fara sa ne dam seama. Pe masura ce timpul trecea, ma adaptam unui habitat nou, cateodata impotriva vointei mei. Ceva inefabil, inexplicabil, poate insusi norocul, facea ca toate obstacolele sa para doar niste borduri usor de urcat.

    A urmat o perioada tulbure, ultima etapa a ritualului initiatic. Nicaieri nu mai auzisem ca departarea te poate apropia si aveam sa ma conving de asta cu mult mai tarziu. Altfel nu imi pot explica cum o saptamana goala ar fi putut insemna mai mult decat trei luni pline. Dupa inca niste dovezi de afectiune ce includ multe incredere, o cetate veche, o ploaie de trei ore, un concert pierdut si o surpriza intr-un club obscur la doua dimineata, venise in sfarsit timpul pentru ceremonia finala.

    Aceasta avea sa se intample in apropierea unei plaje. Desi ea nu mai era sus acolo de ceva vreme (apucasem sa urc pana la ea), eram amandoi fericiti sa fim pe acest nivel de egalitate. Pentru multa vreme a parut inexplicabil cum totul se poate intoarce cu 180 de grade pe parcursul unei singure zi. Si asta mai multe zile la rand. Muzica, mirosul marii, rasaritul, un pat inghesuit, un cort, niste prieteni buni si altii mai putini buni au dus la finalizarea ritualului. Noaptea era tanara si noi la fel. In plus, cu totii eram putini luati. Un drum prafuit, o usa deschisa, un zambet, un intrerupator, o camasa (de fapt, cred ca erau doua) si un prieten simpatic sunt ingredientele pentru o seara perfecta.

    Din acel moment, putin cate putin, in fiecare moment de apropiere sau de departare, am realizat ca ea este pe cale de disparitie. Am luat chiar avionul ca sa verific ca este totul in regula. Din toate speciile pe care le cunosc, este singura care ar fi putut trece prin asa ceva. Si sa iasa si cu capul sus. Iar acum, cand nu ma mai pot satura de ea, imi dau seama ca avusesem dreptate la inceput. Ar trebui sa am incredere mai des in instictele mele, poate si ele sunt pe cale de disparitie...

Meet me halfway

2010-01-05T00:48:00.002+02:00

Astfel m-am intors printre oamenii furnici. Multi, galagiosi, colorati, reci, roiesc in jurul meu fara sa inteleg ceva din ce fac. Ridic capul cand aud cate un ciripit mai melodios in speranta ca va avea cine sa ma insoteasca mai departe. Pana sa ma rostogolesc aici, am fost aruncat pe sus de doua ori, am fost intors pe toate partile, am stat, am zbierat, am plans si am ascultat muzica. Au reusit sa ma rupa in doua, prin partea stanga a pieptului si nu stiu de ce, desi mi-au promis ca de obicei, nu m-au lipit la loc. Eu inca astept cu cana de cafea in mana dar iar o sa astept degeaba. Va trebui sa ma cos singur.

Data viitoare o sa vin ca balonul. Atunci o sa ma rostogolosesc cum vreau eu. Nu o sa mai cad, nu o sa mai am la cine sa tip si voi cobori unde si de cate ori voi dori. O sa vreau sa vad si muntii si oceanul si turlele inalte ale bisericilor si picturile din muzee. Te rog sa ma tii de mana. Nu am mai spus nimanui, dar mi-e frica de inaltimi...

Indigo

2009-11-25T02:12:00.004+02:00

    Vad cu coada ochiului luminite si masini in viteza. Ploaia ma bate din spate si coatele celor din jur imi fac vanatai cand trec pe langa mine. Vantul imi stinge chibritul iar telefonul a ramas fara baterie. Asta nu ma opreste sa merg prin baltoci si peste treceri de pietoni, doar sa se termine strada asta odata. In mana dreapta tin strans o punga cu doua chocolate-chip cookies, doua mocha si un pachet verde de skittles. Mana stanga se inghesuie in buzunar alaturi de cele doua bilete de tren cu destinatie necunoscuta.

    Ajung in camera si imi arunc hanoracul ud peste unul dintre cele doua cuiere. Arunc pungile pe pat si aranjez frumos pe raft cele doua pachete de biscuiti, doua cutii de suc si doua ciocolate negre. Pun periutele de dinti intr-un pahar, iar pe celalalt il umplu cu suc si il las sa astepte inceputul serialului cat aranjez una din perne pentru o vizionare mai comoda.

    Intru la bucatarie si o vad pe aceeasi femeie care intotdeauna iti pune mai putin decat ii ceri. Imi iau ca de obicei: doua bucati de bacon, patru waffles, si doua cesti de cafea. Ma asez la o masa si este pentru prima data cand observ ca involuntar, de fiecare data locul din fata mea este liber. Ma ridic si imi iau de la dozator doua pahare cu apa pentru ca nu pot sa beau cafeaua direct.

    Astept si inca astept ca data viitoare sa ai o bricheta in loc de chibrituri, sa fii deja cu popcornul in fata televizorului, sa iti placa gaufrele si la masa sa pot sa ridic ochii si sa te vad pe tine. Desi sunt dezamagit de fiecare data cand asta nu se intampla, eu astept cu aceeasi rabdare ca mai inainte. Cine stie?!

Cum am inceput eu sa ascult Tori Amos

2009-11-04T00:08:00.002+02:00

     Usa era incuiata, geamul inchis si perdelele trase. Ma asezasem comofrtabil in pat iar Boris (va voi povesti cu alta ocazie cine e) se uita la mine de pe birou. Voiam sa inchid laptopul si sa deschid cartea cand am observat ca nu terminasem o melodie. Apas "play", aducandu-mi aminte despre ce era vorba. Atunci am ascultat cel mai frumos "Don't look back in anger" pe care l-am auzit pana acum (si am destul Oasis pe calculator). Dar asta a fost doar inceputul...

     "Slip inside the eye of your mind"...si chiar asta am facut. Una dupa alta, mi-au revenit in cap melodii pe care nu le-am mai ascultat de mult si care imi aduc aminte de cate ceva drag sau important. Erau ingropate undeva, le pusesem la pastrate fara sa-mi dau seama acum cateva saptamani. Dar isi faceau loc una dupa alta si sunau si mai bine ca pana acum. Parca eram intr-un vis in care zbori si poti vedea cuvintele cum plutesc pe langa tine. Si de pe fiecare titlu de piesa imi faceau cu mana persoanele de care imi aminteam.

Am trecut pe langa Anna Nalick - Breathe si mi-am dat seama unde am ajuns.
Am trecut pe langa The Killers - Mr. Brightside si mi-am zis ca voi zambi orice s-ar intampla.
Am trecut pe langa Iron Maiden - Fear of the Dark si am realizat ca am pe cine sa ma bazez oricand as avea nevoie.
Am trecut pe langa Pink Floyd - Money (cantata de filarmonica din Londra) si mi-am amintit de casa.
Am trecut pe langa Pasarea Colibri - Intoarcere in Orient si m-am simtit iubit.

     Pe masura ce Tori Amos multumea publicului iar eu ma trezeam din gandurile mele mi-am dat seama ca ar trebui sa ma plang mai putin, ar trebui sa muncesc mai mult, sa fiu mai bun cu cei din jur si sa mai las ironiile din cand in cand. Ar trebui sa fiu mai putin egoist, sa mananc mai sanatos, sa fiu putin mai dezordonat si sa impart mai multa dragoste. Dupa ce zbori printre sunete, restul nu mai conteaza...

Pentru fraierii cum sunt eu

2009-10-27T02:22:00.003+02:00

    Mi-au ramas in minte picaturile de apa care se scurgeau pe spatele tau dupa ce ieseai din dus si ma luai in brate pentru ca ti-era frig. Obrazul meu se simtea fericit langa pielea ta de gaina, intre unghiile tale perfecte si sub buzele tale moi. De o luna toate astea fug de mine iar eu ma simt neputincios.

    Alerg, ma impiedic, cad, ma lovesc, ma julesc, imi rup hainele si ma umplu de praf. Ma ridic, ma ciocnesc de usi, de semne de circulatie, de masini care merg pe partea gresita a drumului, numai de tine nu. Alerg din ce in ce mai repede, iar zambetul tau imi face cu ochiul in timp ce se departeaza. Gafai, transpir si ma ploua. Inchid ochii, trag aer in piept si iti simt parfumul dar pornesc si mai repede.

    Oare asta inseamna sa fiu mai aproape, sa te cunosc cu adevarat? Nu imi pasa, imi place la nebunie si nu ma voi opri prea curand. Inca au ramas la mine o supa de alfabet la pat, un semineu, o baie la rasarit, un oras medieval, un dormitor rustic cu boxe de lemn, o persana, un saint bernard si multe altele. Cumva trebuie sa le impartim pe toate...

Rosu sau albastru?

2009-10-21T00:36:00.003+03:00

    Intotdeauna m-am intrebat de ce la sfarsitul filmelor de actiune, eroul are de ales intre un fir rosu si unul albastru? De ce nu e niciodata cel albastru, sau de ce "the evil mastermind" nu face ambele fire rosii?

    Raspunsul e simplu: este doar un film, iar filmele mascheaza realitatea. In viata reala, toate firele pe care trebuie sa le taiem sunt rosii. Si nu sunt doua. Sunt multe, foarte multe, multe multe de tot....gata ma opresc.

    Asadar, cum stim ce fir sa taiem? Simplu: nu stim. Nu vom sti niciodata. Nicio carte nu ne va putea invata. Niciun calculator nu ne va spune vreodata. Si probabil vom putea trai si vom muri, fara sa stim vreodata, cu adevarat, ce fir ar trebui sa taiem. Si totusi facem alegeri in fiecare zi. Nu stiu cum puteti voi, dar mie imi e foarte greu. Trebuie sa le iau pe fiecare in parte si sa le pipai atent. Sa le simt, sa le miros si sa le gadil. Sa mi se zbarleasca parul de pe spate, sa vad ce culoare au, cat de departe pot sa le arunc si cat de strans le pot tine in brate.

    Dupa toate acestea, cand imi e si mai greu sa decid, inchid ochii, ma gandesc de care dintre ele m-am indragostit cel mai mult, strang dintii si tai firul.

    Liniste. Liniste. Liniste.

    Dar doar pentru 2 secunde, dupa care totul explodeaza intr-un vartej de fericire, extaz, emotie, bucurie, lacrimi, cuvinte frumoase, amintiri, planuri si un ego care se mareste putin cate putin. Nu imi explic de ce, dar asa se intampla intotdeauna. Cel putin bomba nu a explodat, te-am salvat si de data asta....restul, nu mai conteaza....raman doar niste amintiri care ma fac sa zambesc...

Vreau sa am butoane de walkman

2009-10-07T03:26:00.002+03:00

"Are we human, or are we dancer?....". Alarma suna la fel, in fiecare dimineata dar imi trebuie ceva rezonant ca sa ma trezesc. Ma strecor de sub plapuma si ma dau jos din pat. Iar inghet de frig din cauza geamului pe care l-am lasat crapat azi-noapte. Imi iau papucii, samponul si un prosop. Cu parul ud, imi pun un pulover, pantalonii, si sacoul. Ma grabesc in bucatarie pentru ca apa deja fierbe. Constat ca am uitat cana de cafea in camera, alerg inapoi, ma lovesc de usa evident inchisa. Ma uit in geanta: portofel, chei, 2 caiete, harta, un pix si bricheta. O arunc pe un umar (dreptul de obicei) si ies pe usa. Ploaia ma izbeste in fata in timp ce imi aprind tigara. E a 3-a zis cand ploua.....

Pause. Stop. Fast forward. Turn to other side. Play.

Tresar din somn iar buzele tale imi ating obrazul. Zambesc, te sarut si ma dau jos din pat. Imbrac halatul si deschid fereastra. Cobor sa pun cafea in filtru in timp ce aud zgomotul placut al dusului. Ma intorc, dau perdeaua la o parte si te sarut. Imi leg un prosop de talie iar tu ma iei de mana si imi arati waffles-urile pe care le-ai facut. Ai stiut dintotdeauna ca imi plac. Cat timp savurez micul dejun tu te intorci victorioasa cu bomboana de martipan pe care astazi am ascuns-o intre caietele tale. Pun cafeaua in termos, te iau de mana si imi oferi o tigara. Azi e randul tau sa cumperi tigari. Si e randul meu sa tin umbrela.

Stop. Rewind. Play

2171

2009-09-30T03:21:00.002+03:00

   3 ore, o zi, o saptamana sau un an. cat vrei tu, cum vrei tu. cand vrei tu. sunt dispus sa zbor, inot, merg, conduc, pedalez. dar vreau sa fie cafeaua gata. si niste pui cu sos dulce acrisor. sper sa ai loc pentru autobuz, barcute si beefeater.

   vreau sa simt acelasi miros, acelasi gust, acceasi atingere si aceleasi ganduri pe care nu am putut sa le iau cu mine. vreau sa mi le pui intr-un borcan ca sa ma pot juca cu ele cand vreau. vreau sa ma invelesc cu ele noaptea, sa merg cu ele la cursuri si sa ma imbat cu ele seara.

   eu sunt aici si tu acolo. de fapt tu esti aici iar eu acolo, fiecare langa un corp inert de care niciunul nu se poate bucura. totusi, cred ca stiu cum le putem resuscita...

oare incapi intr-un borcan?!

The night is young and so are we

2009-09-21T00:24:00.003+03:00

Si continuarea e la fel. Si concertul, cafeaua, Alfonso Cuaron, "The Place",tigarile si nisipul, intrerupatorul, picaturile de ploaie. Ah, era sa uit de barcute.

    Toate sunt ale mele si nimic nu le poate inlocui. Desi pana acum le iubeam, acum sunt deja parte din mine. Le iau cu mine peste tot si nu ma mai satur de ele. Sunt ale mele si nu le impart cu nimeni. Bine, poate le impart si nu vreau sa spun nimanui. Oricum, numai eu ma pot bucura de ele si nimeni nu va fi la fel de fericit ca mine.

    Si totusi, trebuie sa mai las cate ceva pentru ca nu am loc in geanta. O cartela de metrou, un mesaj, un sarut, multa sinceritate, romul, marea, un tricou si o camasa neagra. Si o sa beau un cappucino.

    Te rog mult, poti sa ai tu grija de ele?

Ma rostogolesc

2009-09-16T11:26:00.006+03:00

    Omul nostru, care mai devreme se urcase in varful celui mai scund munte a pornit-o inapoi. Pentru a gasi alt munte,pentru a se apuca de pescuit sau pentru mai stiu eu ce; in fine, ceva ce i-ar fi placut mai mult. Pe drum s-a intalnit cu:

prietenii lui carora le-a spus ca nu merita urcarea
un parau din care a baut
un urs care la zgariat
si cea mai dulce zmeura pe care a mancat-o vreodata

    Obosit, murdar, cu coatele zdrelite si cu bataturi in talpi a ajuns in sfarsit. A vrut sa fuga inapoi dar vanataia facuta de buturuga pe care nu o vazuse la coborare il impiedica.

   Se resemnase si voia sa se dea batut, dar ceva i-a soptit: "doar nu te vei apuca de crosetat acum nu?". Cu pasi mici, am plecat mai departe, in cautarea muntelui meu...

Cand scapi inghetata imediat dupa ce ai platit-o

2009-09-09T23:22:00.003+03:00

Ce faci in momentul in care tragi o linie, te uiti inapoi si nu vezi nimic? Sau din contra vezi exact ce ti-ai promis ca nu vei vedea cand te-ai hotarat ca la un moment dat vei trage o linie ca sa vezi pana unde ai ajuns. Ce faci daca ajungi in varful unui munte, pe marginea prapastiei, si privelistea pentru care ai transpirat ultimele ore,zile,luni este dezamagitoare? Te arunci?!

Se spune ca drumul reprezinta jumatate din provocare. Sau ca drumul este mai important decat destinatia. Nimic mai adevarat. Numai ca el obtine satisfactia doar cand stie o treaba incheiata. Si focul sub cerul liber. Si aerul curat. Si ursul care se plimba pe langa cort noaptea. Toate ii dau fiori, dar cand privelistea era miza, poti spune ca a esuat.

Oricati munti vei urca, unele privelisti or sa-ti placa, altele nu. Uneori obtii ce iti doresti, alteori ramai doar cu experienta. La un moment dat poti ajunge in varf si iti dai seama ca toti muntii din jur erau mai inalti. Poti sa speri ca in celelalte locuri sa fie vremea proasta dar nu vei stii niciodata adevarul. In acel moment,in care nu mai ai nici mancare nici apa , ce faci? Te arunci?!

Eu unul ma duc sa caut alt munte…